Oameni de toată isprava: moldovenii Tănasă și Mandachi, model de solidaritate în vremea COVID-19

Reflector

Se spune că situațiile de criză scot ce e mai rău din om. Ați văzut în ultima vreme, desigur, scenele absurde cu oameni înghesuindu-se în vreun supermarket, smulgându-și unul altuia ultimul bax de hârtie igienică. Ba prin Noua Zeelandă, culmea, o țară destul de puțin afectată de pandemia de coronavirus, o cetățeancă l-a înjunghiat pe un tip, care înșfăcase baxul de hârtie igienică înaintea ei. Pe de altă parte însă, aceleași situații de criză scot și ce e mai bun din oameni. E drept, din alții. Am zice că o criză accentuează de fapt trăsăturile fiecăruia. Cel rău devine odios. Cel bun devine samaritean. Despre doi astfel de samariteni vom vorbi și noi astăzi. Ei sunt genul de oameni care ne arată că mai există speranță că totul va fi bine, în cele din urmă.

Fenomen național
Primul este ieșean de-al nostru. Popricănean, ca să zicem așa, pentru că stă în Iași, dar în Popricani are o mică afacere și tot acolo este „baza lui de operațiuni”. Îl știți, desigur, pentru că am mai scris și noi despre el, iar despre acțiunile sale a vorbit o țară întreagă. În ultimii șase ani, Bogdan Tănasă a construit pentru oameni necăjiți, 30 de case. Întâi, pe banii lui și cu ajutorul prietenilor apropiați. Mai târziu, „Casa Share” a devenit un fenomen cu impact național, inspirând și alte gesturi similare. Bogdan Tănasă a arătat că proverbul „picătură cu picătură se face oceanul” poate fi transformat în realitate.

Înaintea tuturor
N-a putut sta cu mâinile în sân nici acum, când epidemia „made in China” a scos la iveală o bună parte dintre deficiențele sistemului nostru sanitar și de intervenție în caz de urgență. Pe când la București încă se dezbătea cum să fie trântit Guvernul Cîțu ca să se facă alegeri anticipate, Tănasă trăgea semnalul de alarmă că epidemia se apropie, iar noi avem toate șansele să fim prinși în fundul gol. Pe 10 martie se oferea să facă cumpărăturile celor care nu se puteau deplasa. Pe 14, cu două zile înainte să se declare starea de urgență, Tănasă făcea apel la binevoitori să doneze bani pentru cumpărarea unui aparat de testare pentru Spitalul de Boli Infecțioase. El a pus 25.000 de euro. Alți 30.000 de euro au venit din donații, iar în doar patru zile aparatul era comandat în străinătate. I-a înnebunit pe cei de la DHL să-l livreze mai repede, iar pe 23 martie, aparatul era dat în funcțiune. Singur, putea face 450 de teste zilnic, un sfert din capacitatea întregii țări.

Alergătură cu folos
Nu s-a astâmpărat. A alergat de nebun prin țară și a cumpărat 900 de măști, în valoare de 8.200 de euro, pentru medici. O donație anonimă de 20.000 de euro i-a permis să cumpere 1.000 de teste de kituri de testare din Coreea. A fugit după ele, la aeroportul din Bacău. A comandat din China alte 16.000 de măști FFP2 și 400 de combinezoane de protecție, în valoare totală de 31.300 euro. Primele 7.000 de măști au ajuns și a țâșnit după ele la Otopeni. Iar de-atunci, zilnic, mai face câte ceva în lupta contra pandemiei: cumpără și livrează către spitale aparatură și echipamente de protecție.

Hotel pentru medici
Al doilea om despre care vorbim azi este și el cunoscut în întreaga țară. Proprietar al unui lanț de restaurante și al unui hotel în Suceava, Ștefan Mandachi a construit primul metru de autostradă din Moldova. A lansat astfel campania „#șîeu”, prin care se cere modernizarea infrastructurii rutiere din zona noastră. După declararea stării de urgență, Mandachi și-a închis hotelul și a anunțat că-l pune la dispoziția cadrelor medicale din Suceava infectate cu coronavirus sau care nu vor să mai meargă acasă pentru a nu risca să-și contamineze familiile. La acea dată, se confirmase infecția la doar 9 suceveni. Azi sunt sute, iar gestul lui Mandachi se dovedește mai util ca oricând.

Mâncare gratis
Una dintre măsurile dispuse de autorități chiar înaintea declarării stării de urgență a fost închiderea restaurantelor, barurilor și a unităților de alimentație publică în general. Și-a închis și Mandachi restaurantele, dar numai pentru public. A anunțat că le aruncă și pe acestea în lupta cu molima, oferind mâncare gratuit pentru medici, asistenți medicali, voluntari din spitale, polițiști, jandarmi și militari. Poliția n-a avut treabă și l-a întrebat câte porții poate oferi. Mandachi a răspuns sec: „Oricâte. Până crapă cuptoarele”.

Centimetri de autostradă
Ultima sa inițiativă: și-a scos la vânzare autostrada, la 10 euro pe centimetru pătrat. Intri pe site-ul www.1cm.ro, dai banii ăștia și primești certificatul de proprietate pe centimetrul tău de autostradă. Banii vor fi folosiți pentru cumpărarea de ventilatoare pulmonare și alte echipamente pentru secțiile de terapie intensivă sau de consumabile și echipamente de protecție. În total sunt 300.000 centrimetri. Mandachi și-a cumpărat din propria autostradă 1.000 centimetri pătrați, donând astfel 10.000 de euro. Dacă reușește să-și vândă toată autostrada, spitalele vor avea 3 milioane de euro în plus pentru lupta împotriva coronavirusului. Păi, cum să nu iubești astfel de oameni?

2 thoughts on “Oameni de toată isprava: moldovenii Tănasă și Mandachi, model de solidaritate în vremea COVID-19

  1. Sunt mandra ca -s nascuta in aceeasi perioada cu ei si spre mandria mea l-am cunoacut pe Bogdan.

  2. Rămâi fără cuvinte…si ştiti de ce?..Pentru ca în „afacerea” lor au în vedere țara aceasta…Se gândesc ca la propria familie…Ducem lipsă de oameni..gospodari, cu initiative, altruişti..într-un cuvânt creştini practicanți în ale faptelor?
    Eu cred ca nu…..a venit vremea să ne întrebăm fiecare….”Eu ce pot face pentru țară ?”….

Dă-i un răspuns lui Enea Mioara Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *