Un hâtru al literaturii americane, precum era Păstorel la noi, Mark Twain a lăsat în urmă nenumărate vorbe de duh. Știți, de exemplu, vorba aia, că „Nimic nu e mai ușor decât să te lași de fumat. Eu însumi m-am lăsat de 1.000 de ori”? Mark Twain a spus-o, ca fumător cu experiență ce se afla. Tot el a mai spus o vorbă, la care ne vom raporta în cele ce urmează: „Există trei tipuri de minciuni: minciuni simple, minciuni sfruntate și adevăr statistic”. E vorba de o știre care, pe scurt, spune că municipiul Cluj-Napoca este orașul cu cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în perioada 2000-2017. Pe larg, vom vedea despre ce e vorba în continuare.
Cifre statistice
Firește că Mark Twain exagera, voind să sublinieze faptul că dacă știi cum să învârți cifrele, poți demonstra aproape orice. Un bun statistician va demonstra că albul e negru și invers la fel de ușor, plecând de la aceleași date. Statistica pe care am învățat-o în facultate nu ne-a învățat însă subtilitățile meseriei, așa că nu putem vedea altceva decât ce reiese din datele brute. Dar putem măcar să vedem și explicațiile din spatele lor. Pe ansamblu, veți citi un text „de bine”. Dar, atenție: diavolul se află în detalii.
Studiu al Băncii Mondiale
Faptul că Cluj-Napoca este orașul cu cea mai mare creștere economică din UE nu rezultă dintr-o statistică autohtonă, deci nu se poate spune că ardelenii au învârtit ei niște cifre ca să-și facă imagine. Faptul e arătat de un studiu al Băncii Mondiale, care prelucrează date furnizate de Institutul European de Statistică. Pentru ei, Cluj-Napoca din România, Honolulu din Hawaii sau Ougadougou din Bourkina Faso reprezintă același lucru: niște puncte pe o hartă.
Tigri economici
Studiul Băncii Mondiale prezintă marile orașe din România ca pe un fel de tigri economici, care spulberă orice concurență. În 17 ani, economia municipiului Cluj-Napoca a crescut cu 333,5%. A Timișoarei, cu 302%, a Bucureștiului, cu 293%. Bine pare că stă și Iașul, care a crescut economic cu 257%, depășind Ploieștiul, cu tot cu petrolul lor și cu parcurile industriale de pe valea Prahovei. Economia acestuia a crescut cu „doar” 233%.
Interval de creștere
Firește, o creștere economică de aproximativ 15% anual nu e rea deloc și se corelează, indiscutabil, cu o creștere semnificativă și a nivelului de trai. Nu chiar în același ritm, dar până la urmă, se simte. Fără a fi o regulă generală și universal valabilă, se apreciază în general că o creștere economică de 2% sau mai mică reprezintă în fapt criză. O astfel de creștere este anulată de inflație, deci de fapt se stă pe loc sau chiar se dă îndărăt. O creștere economică de 4-5% este una sănătoasă și care se observă la nivel macroeconomic, începând să aibă efecte, pe termen mediu și lung, și în buzunarele oamenilor. Ce e peste 5% începe să se simtă direct în buzunare. Deci, un 15% e o cifră de vis. Aproape supraîncălzire, am putea spune. De fapt, un asemenea ritm poate fi chiar periculos. Amintiți-vă ce s-a întâmplat cu economia României în 2009, după un an în care, cum spunea premierul din acea vreme, a „duduit”.
Ce fac vesticii
Foarte frumos, nu? Da, dar hai să ne trezim nițel din vis pentru că, după cum spuneam, diavolul se află în detalii. În clasamentul întocmit de Banca Mondială suprinde numărul enorm al orașelor din estul Europei, aflate în partea superioară. Cel mai bine plasat oraș vest-european, Dublinul, a crescut economic în același interval cu 149%. Mai puțin de jumătate din cifra Clujului, în condițiile în care Irlanda a fost supranumită în anii ’90 și începutul anilor 2000, „micul tigru al Europei”. Următoarele orașe vest-europene au înregistrat creșteri de sub 100%. Malaga spaniolă a crescut cu vreo 80%, Leipzigul german cu vreo 75%, iar pe alții trebuie să îi căutăm cu lupa.
Recuperarea parțială a unei diferențe enorme
Explicația performanței estice și a „contraperformanței” vest-europene este simplă. Rezumată într-un proverb chinezesc, din fundul oceanului nu poți înota decât în sus. Dacă ai leafa de 2.000 de lei, iar șeful îți mai dă 500, asta înseamnă o creștere de 25%, chiar dacă nu te ajută decât să mai plătești din datorii. Dacă însă ai o leafă de 5.000 de lei, cei 500 în plus reprezintă doar 10%. Da, dar înseamnă un concediu ceva mai lung în străinătate. Cam la fel și cu creșterea economică a orașelor noastre. După catastrofa economică a anilor ’80 și prăbușirea accelerată din anii ’90, distanța dintre nivelul de dezvoltare din România și cel din vestul Europei, deja imensă, a devenit astronomică. O singură investiție precum Palasul sau o singură fabrică precum Delphi sau Lear îți poate asigura acea creștere de 15% într-un an. În Leipzig, nici nu s-ar simți pentru că deja produc enorm. Creșterea economică spectaculoasă înregistrată în România, comparată cu ea însăși, nu înseamnă decât recuperarea parțială a unei diferențe enorme față de țările dezvoltate din vest. Cu alte cuvinte, mai e mult până departe. Până să putem face comparații reale, trebuie să ajungem la un nivel comparabil cu cel al economiei de pe malurile Atlanticului. Mai avem.