Autopsia celor doi copii morţi în Retezat s-a încheiat! Ce au descoperit medicii legişti

D’ale vedetelor

Geta Dor Popescu şi Erik Gulacsi, cei doi copii campioni la alpinism, prinşi de avalanşa din Munţii Retezat, au avut parte de o moarte violentă, au stabilit medicii legişti hunedoreni, care au finalizat, luni, autopsia celor două cadavre, scrie mediafax.ro.

Medicii legişti hunedoreni au efectuat, luni dimineaţa, autopsia trupurilor celor doi copii, iar medicul Dan Mărculescu, şeful SML Hunedoara, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că moartea copiilor a fost violentă, decesul survenind rapid.

În urma autopsiei, medicii legişti au constatat leziuni incompatibile cu viaţa, traumatism cranian cu fractură craniană, o hemoragie meningo-cerebrală ce a determinată şi o paralizie rapidă.

Mai mult, poziţia celor doi copii a arătat clar că au fost surpinşi de avalanşă, poziţia corpului lor neindicând vreun semn de autoapărare, mai spun legiştii.

Cei doi copii din Braşov care şi-au pierdut viaţa, sâmbătă, în masivul Retezat vor fi ridicaţi, luni, de la Serviciul de Medicină Legală din Deva.

Tatăl Getei Popescu este încă internat la Spitalul din Hunedoara şi urmează să fie supus unei examinari cu computerul tomograf, în timp ce la Deva au ajuns mama şi sora fetei. De asemenea, familia lui Erik Gulacsi este şi ea la Deva.

Doi copii, campioni la alpinism, au murit, sâmbătă, surprinşi de o avalanşă în Munţii Retezat. De asemenea, cinci persoane surprinse de avalanşă, printre care şi taţii celor doi copii, au fost transportate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la spitalele din judeţul Hunedoara pentru investigaţii.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz.

Sursa: cancan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *