Grup de liberali în călătorie de plăcere la Bruxelles. Se simte vacanța! Aleșii locali PNL s-au plimbat prin Belgia

Politică la patru ace

Pentru că tot se deschide sezonul concediilor, iar viața politică e toropită de căldurile începutului de iunie, consilierii locali liberali și-au zis că merită să tragă o fugă la Bruxelles, la invitația tătucului Rareș Bogdan. Din echipa compusă, printre alții, din consilierii Ciprian Bostan, Tudor Dornean și Silviu Apostol, a făcut parte și dom’ profesor Florentin Ciobotaru, inspector școlar general adjunct, care nu pare deloc afectat de greva profesorilor din ultima vreme. “Parte a eforturilor de familiarizare a aleșilor locali cu procesul legislativ al Uniunii Europene, la invitația europarlamentarului Rares Bogdan, am vizitat Parlamentul European împreună cu colegii mei consilieri liberali ai Municipiului Iași, unde am beneficiat de o informare la zi despre cele mai importante dezbateri asupra reglementarilor și directivelor europene care privesc România”, și-a asumat Ciprian Bostan rolul de transmițător al mesajului de lemn privind această deplasare total inutilă. Altfel, o parte din consilierii a vizitat un pic și orașul Bruges, că deh, gustul fad al lecțiilor de birocrație europeană trebuia oleacă dres cu ceva plăcut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *