Muzica, arta și spectacolul vor cuprinde ansamblul Palas în această săptămână

Iașul sub lupă

Un fusion de evenimente îi invită pe ieșenii de toate vârstele în parcul Palas, unde muzica, sub mai multe genuri ale sale, va fi invitatul special care va anima atmosfera. Festivalul Național de Folclor „Constantin Arvinte” îi aduce pe scenă pe unii dintre cei mai importanți artiști de muzică populară din România, iar trupa „om la lună” revine în Amfiteatru cu un show pe acorduri rock. Activități interesante vor fi și la atelierele de la Festivalul cu Umbrele, iar pasionații de obiecte cu patina timpului sunt așteptați la Weekend-ul de Artă și Antichități.

Prezentă în toate țările balcanice și personalizată în funcție de zonă, muzica folclorică cuprinde în versurile sale tradiții, istorie și o linie melodică unică pentru fiecare țară. Pentru a celebra muzica populară românească, Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” vine în parcul Palas, miercuri și joi, 22 – 23 septembrie 2021, cu a doua ediție a Festivalului Național de Folclor „Constantin Arvinte”. Printre soliștii invitați se află Laura Lavric, Gheorghe Turda, Matilda Pascal Cojocărița, Doinița și Ionuț Dolănescu și Ștefan Cigu, dar și violonistul Marinică Botea. Festivalul reunește și ansambluri folclorice profesioniste, iar spectacolele încep de la ora 18.00 în ambele zile.

\"\"

Vinerea este despre artă și piese vintage, la Palas. Weekend-ul de Artă și Antichități readuce în Atrium, în perioada 24 – 26 septembrie, obiectele care „spun” povești ale trecutului prin detaliile fine lăsate de trecerea timpului.

Muzică, dans, teatru, zumba, poezie sunt laitmotivele acestui weekend, când are loc și Festivalul cu Umbrele. Evenimentul propune și Happydichiseala, unde antreprenorii locali aduc produse cosmetice naturale, decorațiuni hand-made sau delicii culinare. În premieră anul acesta, Festivalul cu Umbrele îi invită pe ieșeni să participe și la ateliere de creație și dezvoltare personală, concursuri tematice de lectură, cultură generală, dar și de pictat umbrele. Află mai multe detalii accesând pagina de Facebook a evenimentului!

Trupa „om la lună” revine în Amfiteatrul Palas, sâmbătă, 25 septembrie, cu un spectacol unde se vor îmbina muzica și poezia. De la ora 20.00, membrii trupei: Doru Pușcașu, Dragoș Strat, Cătălin Constantin și Adrian Maraloiu, vor urca pe scenă și vor face ca atmosfera din Amfiteatrul să vibreze în ritmuri rock. Biletele la concert pot fi obținute de pe site-ul eventbook.ro .

La toate evenimentele, pentru siguranța publicului, se păstrează distanțarea fizică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *