Educația sexuală, subiect tabu. Rezultat: mame la doar 12 ani

Metropolis

De-o bucată de vreme încoace, au reînceput discuțiile în spațiul public cu privire la așa-numitul „referendum pentru familie”. Când se va face, cât va costa, ce-o să se întâmple pe urmă și așa mai departe. E o dezbatere în care nu are rost să intrăm și noi. Nu că ar fi un subiect sensibil, ci pentru că nouă referendumul ni se pare inutil. Codul Familiei spune clar că familia se constituie prin acordul reciproc dintre femeie și bărbat, așa că încă o reglementare legală care să spună același lucru e în plus. Mult mai serioasă ne pare însă altă problemă, care se bagă sub preș în spațiul public, iar acasă este ocolită. Genul ăla de cartof fierbinte aruncat de la unul la altul și de care nimeni nu are curaj să se apropie. Subiectul e pasat din familie în școală, de acolo înapoi și ajunge să fie discutat la colțul blocului, în cel mai fericit caz: educația sexuală. Vom aborda noi subiectul, pentru că a fi pudic pe această temă ne sună a ipocrizie.

Legea nu se aplică
Nimic nu e mai firesc decât sexul. Ne-am născut nu pentru că părinții noștri voiau neapărat să aibă moștenitori, ci pentru că le-a plăcut procesul de fabricație. Deșteaptă, mama Natură, nu? Face actul în sine plăcut, garantând astfel perpetuarea speciei. Cu excepția celor dedicați călugăriei, toată lumea o face. Atunci, de ce se ocolește subiectul? Când eram copii, părinții nu ne-au spus nimic. În ciclul primar, învățătorul n-a pomenit nimic despre asta. În gimnaziu, diriginta le mai explica fetelor ce e cu ciclul menstrual, dar atât. Iar în liceu, la dirigenție făceam matematică. Iar lucrurile nu s-au schimbat între timp. Părinților le e jenă să vorbească, așteptând ca școala să se ocupe. Iar școala nu-și bate capul, pentru că educația sexuală nu este obiect de studiu. De fapt, legea drepturilor copilului menționează că autoritățile publice sunt obligate să adopte măsurile necesare pentru derularea sistematică în unitățile școlare de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii. Doar că nu se spune concret cine și ce trebuie să facă, așa că Direcția de Sănătate Publică mai scoate din când în când niște teancuri de pliante care rămân prin cancelarii. Legea nu se aplică.

Noaptea minții
De fapt, în întreaga Uniune Europeană sunt doar 7 state în care educația sexuală nu este obligatorie în școli. Din „vechea Europă”, ca să spunem așa, doar în Marea Britanie și Italia educația sexuală lipsește din școli. Englezii sunt pudiponzi de felul lor, iar italienii, catolici până în măduva oaselor. Celelalte cinci țări sunt din est: Lituania și Polonia, țări profund catolice, respectiv România, Bulgaria și Cipru, profund ortodoxe. Grecii, care sunt mai ortodocși chiar decât noi, n-au nicio problemă cu educația sexuală în școli. La noi, dimpotrivă, s-a găsit chiar un deputat care a propus efectiv interzicerea educației sexuale, chipurile pentru protejarea „inocenței copilăriei”. Profesorul care ar avea tupeul să explice unei fete ce e aia ciclu, iar unui băiat ce înseamnă poluție nocturnă, ar risca închisoarea până la doi ani. Noaptea minții, pe scurt.

Din grădiniță
Care sunt consecințele lipsei de educație sexuală? Paradoxal pentru unii, consecința este tocmai afectarea gravă a inocenței copiilor. În Olanda, educația sexuală începe din grădiniță, dar asta nu înseamnă că li se arată copiilor reviste porno. Li se explică doar diferite tipuri de relații și de relații de familie, se discută despre sentimente bune și sentimente neplăcute, ce nu trebuie să accepte de la un străin, că un pupic de la bunica e ok, dar de la vecin ridică semne de întrebare, că o atingere întâmplătoare din partea unui alt copil nu ridică probleme, dar dacă cel care atinge este un necunoscut trebuie să suni la 112. Adică exact ce trebuie să știe pentru a se proteja. Detaliile se dau mai târziu, pe măsură ce copilul crește. Sistematic și adecvat vârstei. Copiii nu sunt bombardați cu informații de natură sexuală. De fapt, ca exemplu, în Estonia tinerii urmează doar 24 de ore de educație sexuală pe parcursul a trei ani.

Lipsa informațiilor
Ascunderea problemei sub preș nu rezolvă nimic. Copiii se vor informa oricum, doar că din surse dubioase. Colțul blocului, băieții mai mari, internetul, revistele pornografice. Curiozitatea există, iar necontrolată, duce exact la ce nu ne dorim. Un studiu făcut de Organizația Mondială a Sănătății arată că un sfert dintre copiii români își încep viața sexuală înainte de 13 ani. Până la 15 ani, procentul urcă la peste o treime. În Olanda, vârsta medie la care tinerii își încep viața sexuală este de 18 ani la băieți și 20 de ani la fete. Cei care încep înainte de 15 ani sunt sub 5%, iar sub 13 ani, cazurile sunt rarisime. Iar în general este vorba de imigranți. În România, cel mai mare număr de noi diagnosticări cu HIV se regăsește în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani. Tot lipsa informațiilor este cauza.

Cifre înfiorătoare
România înregistrează cel mai mare număr de sarcini la fete sub 15 ani din întreaga Europă. În UE se nasc anual în jur de 2.000 de copii ai căror mame sunt ele însele copii. În 2015, în UE au fost înregistrate 1.946 de mame mai tinere de 15 ani. Dintre acestea, 676, adică 35% au fost românce. Pe locul doi se situează în acest clasament vecinii noștri bulgari. Să vă mai spunem că în Olanda, în 2015, nu a existat nici măcar o fată sub 15 ani care să fi devenit mamă? Bine, nu vă mai spunem. Iar la cele 676 de fetițe devenite mame trebuie să adăugăm și 422 de avorturi. Tot la fete sub 15 ani. Un ginecolog povestea exasperat cazul unei fete de 16 ani care tocmai născuse. Își începuse viața sexuală la 10 ani, iar până să nască făcuse deja 10 avorturi. Nici nu știa ce-s alea metode contraceptive. Iar cazul ei nu este singular. Oricât de greu ar fi de crezut, pentru o treime dintre românce, avortul este singura metodă contraceptivă cunoscută. De altfel, doar jumătate dintre femei folosesc vreo metodă contraceptivă. Statistic, în România se înregistrează 292,8 avorturi la fiecare 1.000 de născuți vii. În cazul minorelor, proporția este de 293,3 avorturi la 1.000 de nașteri. În secolul informației, tinerele nu sunt mai informate ca mamele lor.

220 de avorturi/zi
Situația nu este mult diferită nici la Iași. Anul trecut s-au înregistat 8.761 de nașteri. În 758 de cazuri, mama era minoră, iar în șase cazuri nu împlinise nici 15 ani. În 66 de cazuri și tatăl era minor. Cifra reală este sigur mai mare, dar discutăm doar de situațiile în care tatăl era cunoscut. În România, se fac zilnic cam 220 de avorturi. Dintre acestea, 7 sunt la Iași. În domeniul educației sexuale și a consecințelor lipsei acesteia, orice comparație cu restul Europei ne dă fiori. Iar situația nu se îmbunătățește. Dimpotrivă. Conform Băncii Mondiale, 3,4% dintre mamele românce sunt minore, față de un procent de doar 1% ca medie europeană. În 1967, în plină nebunie a nașterilor determinată de celebrul decret de stimulare a natalității emis de Ceaușescu, raportul dintre România și Europa din acest punct de vedere era de doar 1,5, nu 3,4 ca acum. La jumătate, adică.

Tablou sumbru
Am mai putea prezenta multe cifre, dar credem că tabloul este suficient de sumbru și așa. Ce se poate face însă? Ce fac alții?În ultimii ani, s-a introdus în școală o nouă materie, Educația pentru Sănătate. Teoretic, aceasta ar include noțiuni de prim-ajutor, de igienă, dar și educația sexuală. Doar că educația pentru sănătate este un simplu opțional, nu materie obligatorie. Pe vremuri, adică în perioada interbelică, Higiena era materie obligatorie, iar în școlile de fete se preda, tot obligatoriu, și Gospodăria. Învățau să coasă și să țese, dar primeau și noțiuni referitoare la viitoarea viață conjugală. Inclusiv metodele contraceptive.

Dreptul la sănătate
Am tot vorbit de Olanda, dar aceasta nu e singura țară în care educația sexuală este privită cu seriozitate. În Germania, prin tradiție, educația sexuală se făcea acasă, fiind absentă din școli până în 1977. La acel moment însă, Curtea lor Constituțională a decis că statul are dreptul să organizeze educația sexuală în școală. Ceea ce a și făcut. Acum vreo zece ani, o familie a refuzat să-și trimită copilul la ora de educație sexuală din motive religioase. Imediat, a fost amendată. Și nu o singură dată. Respectivii au făcut apel la Curtea Constituțională, invocând faptul că le-ar fi încălcată libertatea de conștiință. Curtea a respins plângerea. Oamenii au mers la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Și CEDO le-a respins acțiunea. Motivul, cât se poate de simplu: dreptul la sănătate al copilului primează față de dreptul la religie al părinților. Roagă-te cât și cui vrei, dar nu-ți pune copilul în situații de risc.

Principii verificate
Nu spunem să ne luăm după nemți sau olandezi. Există însă studii serioase pe tema discutată, cum este cel al biroului european al OMS sau cel făcut în 2009 de UNESCO și care are două volume cât DEX-ul. Studii care pleacă de la faptul că există o problemă, iar ea trebuie tratată cât de bine se poate. La nivel european, preocupările pe tema educației sexuale datează de aproape 50 de ani, adică de la revoluția sexuală a anilor ’60 și de la inventarea, în anii ’70, a termenului de „adolescent”. Primii în domeniu au fost suedezii, urmați de nemți și elvețieni. Firește, nu există o abordare unitară a subiectului, fiecare țară având tradițiile și obiceiurile sale. Există însă principii verificate în practică.

Fără falsă pudoare
Unul este cel că educația sexuală obligatorie în școală este de preferat celei opționale sau celei de acasă. Aceasta, cu scopul prioritar de a furniza copilului minimul de informații necesar pentru a-l feri de abuzuri. Nu te poți baza pe părinți, pentru că acestora fie le e jenă, fie consideră că fata este încă prea mică, fie pur și simplu n-au făcut la facultate un modul de pedagogie. Alt principiu este acela că educația sexuală trebuie începută cât de devreme. Dezvoltarea sexuală începe de la naștere. La 2-3 ani, copilul înțelege că băieții și fetele diferă fizic. Chiar dacă nu se masturbează încă, copiii își dau seama că încearcă o senzație plăcută la atingerea propriilor organe genitale. De pe la 5 ani, copiii încep să-și compare organele genitale cu ale colegilor de grădiniță, să înțeleagă, chiar dacă vag, expresiile „murdare” și să se întrebe cum apar copiii pe lume. La 7-8 ani, o treime dintre băieți au fost implicați într-un joc cu tentă sexuală, gen „de-a doctorul”. Tot acum apar și primele sentimente de iubire față de altcineva afară de rude. Iar de la 10 ani… abia ce v-am dat exemplul fetei de 16 ani trecută prin zece avorturi. Al treilea principiu de bază este acela că educația sexuală durează de fapt toată viața. Pe scurt: educație obligatorie, din fragedă pruncie și de durată. Simplu, fără falsă pudoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *