În lipsa marilor investiţii, mediul de afaceri ieşean se descurcă prin iniţiative private de dimensiuni medii, dar de succes. Lucian Grecu, cu al său Hotel Unirea, amplasat în buricul târgului, Marian Berdan, omul care a început o afacere de milioane de euro cu pistolul de lipit în mână, şi Vasile Lungu, fermierul care scoate vin de poveste din seva fostelor Domenii Negruzzi, sunt doar trei dintre oamenii de afaceri recunoscuţi pentru modul în care au ştiut să se impună pe piaţă. Aparent, exceptând nivelul similar de bogăţie, cei trei nu au nimic în comun. O întâmplare recentă contrazice însă această prejudecată.
Pivniţele podgoriei Hermeziu. Vreme de decembrie îngheţat, noaptea târziu. Între două butoaie uriaşe, la o masă din lemn pe care odihnesc câteva sticle pântecoase de vin, Vasile Lungu şi Lucian Grecu mestecă tacticoşi nişte păstrămioară.
Vasile Lungu: – Cică să nu crezi în greci nici când îţi fac daruri. Apoi, Grecule, la cărniţa asta fragedă pe care ai adus-o, cred orice mi-ai zice!
Lucian Grecu: – Păi se poate, nea Vasile? Îţi aduc eu matale ceva care să nu fie conform cu standardele Horeca? Astea sunt bucatele pe care le pregătesc pentru masa de Revelion, la Panoramic. Ia, mai întinge un pic în mujdeiul ăsta… pfff, să fugă răceala Anafului de noi!
Vasile Lungu: – Ptiu, ai dreptate, usturoiul ţine departe vampirii fiscului. Ia să nu ne mai sugă, Doamne iartă-mă! Sângele monetar, vreau să zic. Apropo de asta, de bani şi alte ispite, să-ţi spun de ce te-am chemat aici în taina nopţii.
Lucian Grecu: – Stai oleacă să desfac şi sticla asta. Pare că vrea să-mi şoptească ceva la ureche, da’ cum să vorbească săraca dacă are căluşu-n gură, cum?
Vasile Lungu: – Toarnă-mi şi mie vreo două vorbe de-ale ei. Aşa. Buuun, hai să-ţi zic acum ce şi cum. Luciane, vreau să-mi fac un soi de hotel aici, direct în beci. Am de toate: mâncare, băutură, din nişte butoaie vechi sculptez nişte paturi aşa, mai de răzeşi. Parcare subterană am, slavă Domnului, duş la discreţie, şi nu cu apă de robinet, ci cu Otonel. Ce zici? Hai, că tu eşti meşter în turism.
Lucian Grecu: – Nea Vasile, achiesez la proiectul matale. Plus că, după două – trei pahare de Fetească, îţi urcă clasificarea la cinci stele verzi, ca popa!
Vasile Lungu: – Bun, deci ţi se pare fezabilă chestia. Însă îmi mai trebuie un lucru: un sistem de supraveghere ca la carte. Nu vrei tu să vorbeşti cu Berdan să-mi instaleze cea mai tare reţea de monitorizare, interfoane, megafoane, patefoane sau ce naiba mai face el pe-acolo?
Lucian Grecu: – Te servesc, nea Vasile! Ia dă paharul încoace.
Un atelier al firmei Electra. Printre bancurile de lucru se foiesc câţiva muncitori în salopete impecabile. La o masă, mai retrasă, Marian Berdan, în costum, cercetează atent sistemul electronic al unei camere de supraveghere. La un moment dat, atinge două fire şi se produce o scânteie puternică, urmată de o dâră de fum înecăcios. Berdan aruncă dispozitivul pe unul dintre bancurile de lucru.
Marian Berdan: – Pe asta băgaţi-o în lotul de export pentru China.
În spatele lui, Lucian Grecu priveşte atent toată scena.
Lucian Grecu: – De ce tocmai China?
Marian Berdan: – Pentru că acolo sunt obişnuiţi cu camere proaste. De aia au şi ochii mijiţi: de la atâta chiorât pe monitoare cu imagine în ceaţă.
Lucian Grecu: – Fascinantă afacere mai ai! Să te învârţi în zonele astea de intimitate şi siguranţă a omului… ca-n filmele alea cu spioni, cu tot soiul de cifruri şi coduri de protecţie, camere de supraveghere discretă…
Marian Berdan: – Lucică, ce vorbeşti acolo, nu sunt de la SRI. Deşi ştiu cine intră şi cine iese pe uşile a trei sferturi din casele româneşti.
Lucian Grecu: – De aia te-am şi deranjat cu vizita mea. Am o propunere de afaceri din partea lui Vasile Lungu, de la crama Hermeziu. Omul vrea să-şi facă un hotel subteran, direct în pivniţă, şi ar fi bucuros dacă i-ai monta un sistem de supraveghere.
Marian Berdan: – Păi ce nevoie are de aşa ceva? Dacă i se îmbată vreun paznic, începe să vadă dublu. Practic, se dublează şi eficienţa sistemului de pază, nu?
Lucian Grecu: – Ei, ştii cum e… omul vrea ceva sofisticat, tehnică, inteligenţă artificială etc.
Marian Berdan: – Bine, spune-i că o să trec în weekendul ăsta pe la el, să-i bag ceva tehnică mişto.
E duminică seară. Lucian Grecu priveşte satisfăcut Iaşul înzăpezit de la înălţimea restaurantul Panoramic. Îi sună telefonul. Un apel video. Intrigat, Grecu răspunde cu un gest grăbit. Pe ecran apare figura precipitată a lui Lungu.
Lucian Grecu: – Ce faci, nea Vasile? Gata sistemul de supraveghere?
Vasile Lungu: – Ce mi-ai făcut, Grecule! M-ai distrus!
Lucian Grecu: – Hei, linişteşte-te, omule. Ce s-a întâmplat?
Vasile Lungu: – A venit acum două zile Minitehnicus ăsta de Berdan. Printre altele, mi-a montat senzori de incendiu. Aseară, mi-am aprins o ţigară şi s-a declanşat instalaţia aia care face să-ţi plouă în cap din tavan. Numai că, în loc s-o conecteze la reţeaua de apă, a legat-o la un tanc de 4 tone de Fetească. Eram cu nişte investitori şi, când să ne facem siesta după un purceluş, a început să ţâşnească jetul de vin peste noi.
Lucian Grecu: – Păi, şi n-a fost plăcut?
Vasile Lungu: – Da, dacă nu s-ar fi blocat automat şi uşa beciului. La început miroseam frumos, încleiaţi de buchetul licorii. Dar după două zile de izolare în pivniţă, cam ne iese sulful prin toţi porii şi, zău, riscăm să ne transformăm în borhot. Dă-i un telefon lui Berdan şi zi-i să ne dea drumul de aici. Şi să vină şi c-o cisternă de moare de varză, te rog!
Berdan (foto): Băieţi, în biznis e ca-n replica din Filantropica: planul de afaceri care nu spune o poveste nu primeşte finanţare
