Deznodământ aşteptat în procesul averii lui Adamescu. De ce s-au împiedicat judecătorii în luarea unei decizii

D’ale vedetelor

Apropiaţii omului de afaceri Dan Adamescu sperau ca judecătorii să dea miercuri o soluţie în dosarul averii de aproape 1 miliard de euro al omului de afaceri, dar sunt nevoiţi să mai aştepte. Avocaţii celor două părţi din procesul de divorţ şi partaj au depus mai multe documente, astfel că judecătorii au fost nevoiţi să amâne luarea unei decizii pentru studierea actelor!

Tribunalul Bucureşti trebuie sa decida definitiv din vina cui se produce această ruptură oficiala, după decesul milionarului. Partajul este esenţial, pentru că aşa se va stabili pe mâna cui va încăpea averea lui Adamescu, estimată undeva la 1 milion de euro. Toate valorile sunt pe numele unor firme pe care acesta le-a controlat in timpul vietii. Soţia sa, Carmen Palade şi fiul său din prima căsătorie, Alexandru, sunt principalii combatanţi în acest dosar. La divort, Carmen Palade a cerut 20 de milioane de euro despagubiri pentru ”traumele” suferite in căsnicie. Familia lui Adamescu intenţionează să iî dea în judecată pe toţi cei pe care ii considera vinovaţi de moartea miliardarului. Averea lui Dan Adamescu se ridica la un miliard de euro, în bani si actiuni la diverse firme.

Omul de afaceri Dan Adamescu a fost declarat decedat pe 23 ianuarie în urma unei septicemii. El era grav bolnav şi fusese transferat din Penitenciaul Jilava într-un spital privat pentru o operaţie la genunchi.

Sursa: cancan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *