Daniel Buzdugan, preocupat de situaţia transporturilor din România. Supărat pe Varujan

Iașul sub lupă

\"\"Oricum, Daniel Buzdugan e caraghios prin tot ceea ce face, radiofonic şi nu numai, dar când se apucă de politică e şi mai şi. La vreo lună de la incidentul votului pe care deputatul Varujan Vosganian l-a exprimat în Parlament cu privire la alocarea de fonduri pentru construirea autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş, Buzdugan se trezeşte şi el, postând pe Facebook o poreclă atribuită lui Vosganian care se vrea haioasă, dar e de o naivitate înfiorătoare: „Deputatul de Iaşi Bolovan Vosganian a votat împotriva autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş!! INCREDIBIL!”, scrie Buzdugan. Apoi, redă un pasaj din Ţuţea, fără a mai pune o virgulă acolo unde ar fi fost mare nevoie de ea. Ei, şi de aici încep poantele de clasa a cincea cu care moderatorul de la Zu ne-a obişnuit deja (tot fără virgulele de rigoare): “Vosga ştii Bancul cu Iaşi? Ia şi cară-te! Leţ du dă NU – Campania lui Vozganian pentru autostrada Iaşi – Tg. Mureş”. Zău, Buzdu pare a confunda peretele său de Facebook cu zidul din spatele şcolii, loc preferat pentru inscripţiile puerile. „Doamna Irina, totuşi, pentru noi, vedetele, e complicat! Dacă se face autostrada Moldova, trebuie să ocolim cu maşina prin Târgu Mureş şi abia apoi să luăm avionul spre Bucureşti”, i-ar fi zis Buzdugan creatoarei de modă Irina Schrotter.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *