Constantin Comănescu, decis să folosească toate mijloacele de producţie din dotare. Lipsă cronică de fier

Satiră cu ștaif

Născut din rugină, imperiul de fier vechi al omului de afaceri Constantin Comănescu se pare că ajunge tot în rugină. Un administrator juridic a cerut deschiderea procedurii falimentului în cazul unei noi societăţi aparţinând grupului Pieta, controlat de Comănescu. Omul de afaceri este de părere că de foarte multă vreme s-a dorit închiderea firmelor sale, iar ceea ce se întâmplă acum este doar efectul întârziat al unui sabotaj iniţiat cu câţiva ani în urmă. Dincolo de această teorie a conspiraţiei, cert este că, treptat, Comănescu dispare din prim planul mediului de afaceri, fapt care l-a făcut pe acesta să facă noi consemnări în jurnalul personal despre situaţia sa deloc roză.

– După ce mi-au terminat afacerile cu fier vechi, acum au venit portăreii să mă scoată şi de pe piaţa produselor agricole. Cu ce-i deranja mica mea societate de cultivare a orezului şi a plantelor oleaginoase? În ce le priveşte pe cele din urmă, cunosc cel puţin o personalitate dispusă să-mi cumpere tot stocul de seminţe de floarea soarelui. Nu-i mai dau numele, că deja e amărâtă după ce n-a mai prins un post de senator. Iar la orez, slavă Domnului, aş fi avut clienţi cu miile. Dar asta e, din păcate, şi chinezii din România şi-au uitat obiceiurile strămoşeşti şi se îndoapă de la Mc Donald’s. Nu mai e chip să faci afaceri în ţara asta, aşa cum era odată… Apropo de fier vechi, am văzut că s-a vândut şi clădirea de birouri de la Fortus, chiar pe bani frumoşi. Ori de câte ori trec pe acolo, îmi lasă gura apă când văd frumuseţile alea de hale ruginite. Ca să nu mai vorbim de şinele de cale ferată… le-aş întinde pe furculiţă şi le-aş savura ca pe spaghetti. Cred că, totuşi, o mică incursiune în interiorul Fortusului m-ar putea salva de la falimentul total. Am auzit că fabrică unul prin China nişte magneţi uriaşi, atât de puternici încât poţi trage un crucişător după tine, ca pe o simplă bărcuţă. Montez doi magneţi din ăştia pe jeepul meu şi, în două zile, scot din Fortus măcar vreo două sute de tone de fier vechi. Problema ar fi unde să depozitez atâta amar de marfă. Să o duc în talciocul din apropiere? Mi-e că bate la ochi să intru cu nişte strunguri printre ăia care vând şaibe şi şuruburi. Ei şi, măcar încerc. Dacă le dau ieftin, în câteva zile scap de ele. În privinţa clienţilor, nu-mi fac probleme. Sunt oameni gospodari, care ştiu că oricând e nevoie de un strung pe-acasă. Hai că parcă încep să-mi revin. Iaşul industrial se va muta în blocurile muncitoreşti. Păi nu eram noi, pe vremea lui Ceauşescu, stăpânii mijloacelor de producţie? A venit vremea să le primim înapoi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.