Branko a divorţat de Bătrâna Doamnă. Se desparte de Arad privind înapoi fără mânie

Caterincă de Bahlui

După plecarea ieşeanului Laurenţiu Roşu din funcţia de antrenor, clubul UTA Arad a renunţat la serviciile unui alt fotbalist care a făcut spectacol la Poli Iaşi. Gruparea arădeană a dat recent un comunicat amabil privind despărţirea de Grahovac, după doar o jumătate de sezon: „UTA și valorosul portar Branko Grahovac au ajuns astăzi la un acord de încetare a colaborării.
\"\"De asemenea, clubul nostru se desparte și de preparatorul fizic Vlad Țăran. În ambele cazuri, colaborarea se oprește pe cale amiabilă și dorim să le mulțumim amândurora pentru perioada petrecută alături de noi, urându-le mult succes în pașii viitori ai carierelor lor”. De remarcat este faptul că, în urmă cu doar o lună, Grahovac posta pe contul său de Facebook o mărturisire emoţionantă: „Îmi este dor de voi, îmi este dor de Iaşi”. Rămas fără echipă şi cu dorul ăsta de Iaşi, o variantă pentru bosniac ar fi să bată la poarta vecinei Ştiinţa Miroslava, aflată pe ultimul loc în aceeaşi ligă în care activează şi UTA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *