Bârfe de voie bună. Parlamentari cu dare de mână

Haz de necaz

Una scurtă despre flăcăii noștri, parlamentarii bravi pe care i-am trimis la Bucale. De când cu forfetarul și cu indemnizația mărite, unii dintre senatori și deputați au început să scoată ceva parale la lumină și să le împartă pe la presă. Câteva sute de lei într-o parte, alte câteva sute de lei în alta și tot așa. Fiecare dă bani albi pentru zile negre, să se pună bine cu media din oraș. Dacă e legal, să le fie de bine. Dar manevra ascunde altceva: băieții dau bani la media de Crăciun sperând ca efectul să mai țină câteva luni după Anul Nou. Adică, dau o lună și vor să aibă efecte trei luni. Și-apoi iar mai deschid un pic robinetul, numai bine cât să-i țină și pe ziariști în priză. Hai că-s șmecheri rău parlamentarii ăștia. Nu le dăm numele de jenă.

Arhitect pus pe liber de moguli: Marii tartori imobiliari din târg aveau un băiat favorit, un arhitect cu intrări multe și bune, care obținea parafele de la autorități mai ceva ca un magician. Ei, arhitectul acesta a ieșit din grațiile celor mai mari investitori și a fost pus oleacă pe șomaj, că cică cerea prea mult. Ce voia? Partea lui, normal, adică partea leului. Acum tagma afaceriștilor care ridică blocuri și clădiri de birouri și-a ales alți arhitecți cu care să obțină autorizații pentru clădiri cât mai înalte și mai profitabile. Sunt vreo două – trei nume, încă nu s-au hotărât cu care să meargă mai departe. Stăm și noi pe-aproape, înregistrăm toate mișcările și o să-i dăm în vileag de îndată ce se creionează favoriții. Că, în domeniul ăsta, afacerile chiar sunt cu caimac, nu glumă.

Isprăvile haioase ale unui deputat: În Iași avem un om politic important, un parlamentar, ce era poreclit „deputatul mâine”. Adică, oamenii care veneau cu diferite probleme la el, erau asigurați că vor fi ajutați. „Mâine”, le zicea deputatul, iar omul aștepta rezolvarea pe a doua zi. Și, în cele mai multe dintre cazuri, rezolvarea nu venea. Așa că oamenii au înțeles că deputatul le spune că-i va ajuta „mâine” doar ca să scape de ei. Din această cauză, omul politic a fost poreclit „deputatul mâine”. Acum, cică lucrurile s-au agravat. Parlamentarul are o nouă poreclă: „deputatul poimâine”. V-ați prins, neseriozitatea omului a căpătat formă agravantă. Nu vă spunem numele, doar un indiciu: e din opoziție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *