Acum ceva ani, ne-a invitat un prieten la un pahar de vin, „de casă nouă”. L-am invidiat sincer, cel puțin pentru curajul de a se înhăma la un credit imobiliar, dar și pentru faptul că era fericitul proprietar al unui apartament cu două camere. Intra astfel în rândul lumii, în timp ce noi tot ca țiganul cu cortul, dintr-o gazdă într-alta, cu cățel și purcel. Invidia ne-a trecut repede. Cele două camere, împreună, abia dacă aveau vreo 30 de metri pătrați. În „sufragerie” încăpea o canapea și un șifonier micuț, dar trebuia să faci oleacă de slalom ca să treci printre ele, iar în bucătărie încăpeau doi oameni doar dacă unul dintre ei stătea în cadrul ușii spre hol. Pentru că, la urma urmei, cam asta e situația la noi. Avem printre cele mai proaste condiții de locuit din Europa. Cât de proaste, vom vedea împreună mai departe.
Românu-i proprietar
În țara noastră, ca în mai toate statele foste comuniste, a fi proprietar este o normă socială aproape obligatorie. Procentul celor care sunt proprietarii locuinței în care stau este imens, ajungând la 96%. Spre comparație, media europeană este de doar 70%. Cu alte cuvinte, mai bine de un sfert dintre europeni stau liniștiți în chirie, în timp ce doar 4% dintre români au curajul acesta. Oricât de sărac ar fi, românul se dă peste cap să-și cumpere sau să-și construiască o casă. În rândul românilor cu venituri mari, numărul proprietarilor de locuințe este cu doar 2% mai mare decât în rândul celor cu venituri sub medie.
Predispune la sărăcie
Faptul că suntem o națiune de proprietari este departe de a fi pozitiv. Dimpotrivă. Fiind legat de casă precum melcul, românul se deplasează puțin. Salariul mediu net în București este cu 65% mai mare decât media națională, în timp ce la Iași este cu 5% mai mic decât aceeași medie. Acest ecart imens nu ne face totuși să ne căutăm un loc de muncă în Capitală. Doar 1,9% dintre români și-au schimbat locuința în ultimii cinci ani, în general însă în cadrul aceleiași localități. Adică de regulă este vorba de copiii care se mută din casa părintească. Asta înseamnă că preferăm să tragem de leafă de la o lună la alta, decât să plecăm pentru a ne căuta norocul în altă parte. Chiar și cei care pleacă la muncă în străinătate o fac cu gândul de a se întoarce la adresa din buletin. În Danemarca, o treime din populație și-a schimbat locuința în ultimii cinci ani. Gradul ridicat de proprietate este asociat cu menținerea sărăciei și a diferențelor enorme de salarizare de la o localitate la alta.
Doar la greci e mai rău
Suntem proprietari de cocioabe, ca și boșimanii din deșertul Kalahari. Iar metafora nu e chiar deplasată. În medie, fiecare român stă într-o cameră. Puține sunt apartamentele în care se poate amenaja o cameră separată ca birou, bibliotecă sau cameră de oaspeți. În Europa, o familie de trei persoane are de regulă la dispoziție o locuință de cinci camere. Jumătate dintre români locuiesc în condiții de supraaglomerare, de trei ori mai mulți decât media europeană. N-o duc mai bine nici măcar chiriașii. În alte țări, să fii chiriaș este mai rentabil. Stai două luni într-un loc, iar când se sparge o țeavă, o repară proprietarul, pentru că tu ai plecat deja. La noi, tocmai din cauza mobilității reduse, nu e mare diferență între statutul de proprietar și cel de chiriaș. Un român din șase plătește mai mult de 40% din venituri pentru locuință. Iar cheltuieli sunt destule: chirie sau rată, apă, gaz, lumină, țevi sparte, văruit și tot așa. Doar la greci e mai rău ca la noi, dar la ei măcar e criză de zece ani.
Cifre comparative
Avem vreo speranță ca măcar în viitor lucrurile să se schimbe? Am spune că da. În ultimii ani se înregistrează o oarecare tendință de reducere a ratei supraaglomerării. Locuințele care se construiesc sunt din ce în ce mai mari. La Iași, în 1990 s-au inaugurat 1.670 de locuințe noi, majoritatea începute pe vremea fostului. Dimensiunea medie a unei locuințe noi era de 41,45 mp. Anul trecut s-a construit mai mult decât dublu, inaugurându-se 3.851 de locuințe. Iar suprafața desfășurată medie a uneia a fost de 63,44 mp. Un apartament de două camere de azi este cu 50% mai mare decât unul din celebrele cutii de chibrituri ceaușiste. Asta e bine. În orașe, în județul nostru se construiește la fel de mult ca în restul României. La țară însă, creșterea numărului de locuințe noi a fost de 10% în restul țării, dar de 40% la Iași. Se construiește în draci în comunele din preajma Iașului. Iar de construit, în pofida aparențelor, se construiesc cu precădere case individuale. Anul trecut au fost finalizate la Iași doar 12 clădiri colective. Blocuri adică. Dar peste 2.200 de case familiale.
Supraaglomerare
Pe de altă parte totuși, tendința de reducere a supraaglomerării se înregistrează doar în rândurile celor cu venituri mari. Dintre aceștia, procentul celor care stau claie peste grămadă este de doar 44%, cu zece procente mai mic decât acum zece ani. La cei săraci, 61% stau îngrămădiți. În 2007, procentul era de 62%, deci practic situația a rămas neschimbată. Dacă vrei să ai o locuință mai bună, trebuie să câștigi mai mult. Locuința încă este un lux.
