O rebelă fără cauză, doar cu efecte politice dezastruoase. Salvați-o pe Cosette!

Metropola
\"\"

Ultimele sondaje indică o cădere spectaculoasă a USR în preferinţele electoratului. Partidul salvator al României abia mai strânge 2% din simpatia alegătorilor, fapt fără precedent pentru o formaţiune care se anunţa drept o soluţie alternativă la marile partide. În acest context, şi viitorul politic al Cosettei Chichirău pare unul foarte incert, dacă nu chiar scrie pe el kaput. Însă salvatoarea Cosette ar putea fi salvată la rândul ei de mărinimia liberală, deputatul Costel Alexe propunându-i gureşei parlamentare mutarea în sediul din Podu Roş. Până când vom afla dacă păsărica chiar îşi va muta cuibul, am interceptat o discuţie dintre cele două speranţe ale politicii bahluiene.

Costel Alexe: Ce mai faci, Cosette, pe unde mai umbli? Nu te-am văzut de ceva vreme.
Cosette Chichirău: Nici n-aveai cum să mă vezi, trebuia să mă citeşti. Dar nu la Biblioteca Liberală, despre care am auzit că o frecventezi. Scriu pe Facebook, combat, îmi dau cu părerea avizată despre tot ce se întâmplă în ţară, în marea finanţă mondială, în Universul ăsta în care ne foim şi nu înţelegem nimic. Scuză-mă, te-am luat cam tare? Te văd mai gălbejit.

Nu, nu, sunt ok. Eu credeam că eşti pe la ţară, pe undeva, să vezi ce mai fac răsadurile cu procente pe care le-ai cultivat astă toamnă. Vezi că, pe seceta asta, vi s-au uscat multe dintre promisiunile făcute în campanie, aşa că aţi ajuns la 2%.
Eu cred că sondajul ăla e o eroare. Or fi încurcat cifrele, oamenii, partidele. Poate că era vorba de 2% din PIB pentru apărare sau despre viramentul de 2% pentru ONG-uri din impozitul pe venit. N-are cum să fim votaţi doar de 2 oameni dintr-o sută. Numai eu ştiu vreo doi, eu şi cu Dan Lungu.

Cosette, tu eşti mai nouă în politică, dar să ştii că sondajele astea se cam adeveresc. Dar nu dispera, am o soluţie pentru tine. Pentru că sunt băiat bun şi cu prestanţă în PNL, iar tu arăţi încă bine, deşi te cam treci, ca să nu rămâi sedusă şi neconsolată în USR, te invit să vii la noi, la grupul liberal.
Costele, eu înţeleg că sunt sexy şi şarmantă, dar nu concep să fiu invitată să fac diverse chestii în grup. Nici în America n-am acceptat astfel de propuneri, deşi, crede-mă, aveam de unde alege.

Nu trebuie decât să faci politică, nimic altceva! Ce zici, accepţi?
Nu ştiu, mă mai gândesc. Dar dacă îmi dau acordul, să ştii că vin şi cu Dan Lungu. Sincer, mi-e teamă să vin neînsoţită la liberali, am înţeles că vă devoraţi între voi şi n-am chef să fiu servită la micul dejun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *