Unul din subiectele „la modă” în orice campanie electorală desfășurată în Uniunea Europeană este reprezentat de sistemul de pensii. Toată Europa se confruntă cu îmbătrânirea populației și, implicit, cu o creștere a presiunii financiare puse pe sistemul de pensii. Se adună prea puțini bani din contribuțiile obligatorii pentru a garanta un venit decent bătrânilor.
Viitor sărac pentru… Germania
Un săptămânal german și-a deschis la un moment dat ediția cu informația bombă cum că nemții cu un salariu brut de 2.500 de euro, care nu e chiar mic nici în Germania, și cu o vechime în muncă de 35 de ani, vor primi din 2030 o pensie de numai 688 de euro. Cifra este exact pragul de la care începe oficial sărăcia în Germania, iar însăși ideea ca după o viață să primești o pensie echivalentă cu ajutorul social i-a indignat pe mulți. La ce bun să muncești, dacă primești ca pensie cât primește ca ajutor cel care a stat toată viața în crâșmă? Pe scurt, și la ei, ca la noi. Aceleași probleme, prezente și de perspectivă, aceleași nedumeriri, aceleași nemulțumiri ale angajatului mediu. Hai să vedem împreună cum stăm noi, ca români și ieșeni, din punctul de vedere al pensiilor.
Dezechilibrele sistemului
La nivelul țării, sistemul de pensii este la limită. Avem 9 pensionari la fiecare 10 angajați, iar în anii următori se așteaptă ca raportul să devină și mai defavorabil. Cei 5,24 milioane de pensionari din România încasează în medie 958 de lei lunar. Pensia medie de asigurări sociale reprezintă 50,1% din câștigul salarial mediu net, în scădere față de anul trecut, când era de 53,3%. Cu alte cuvinte, statului îi este din ce în ce mai greu să susțină cuantumul actual al pensiilor. Nu suntem singurii cu această problemă. În Germania la care am făcut referire mai înainte, raportul dintre nivelul pensiei și venitul salarial mediu este de 51% în prezent, preconizându-se însă o scădere până la 43% în anul 2030. E unul din elementele care ne face să nu credem promisiunile de creștere continuă a punctului de pensie. Sau, mai exact, a raportului dintre acesta și salariul mediu net.
Atenție la cifre
Dacă ne aruncăm o privire în ograda noastră, adică Iașul, vom vedea că noi stăm încă mai prost decât media națională. Județul nostru are oficial 914.000 locuitori. Adică oameni pe buletinul cărora este trecută o localitate din Iași. Dintre aceștia însă, doar 787.000 sunt rezidenți, adică locuiesc efectiv aici. Restul nu există în nicio statistică. Cel mai probabil sunt plecați la muncă în străinătate sau cel puțin așa apreciază oficialitățile. Din cei 12,5 milioane de români apți de muncă, în județul nostru se află 514.900. E vorba de persoanele peste 16 ani și care dispun de capacitățile fizice și intelectuale necesare pentru a desfășura o muncă utilă într-una dintre activitățile economiei naționale. Firește, această cifră îi cuprinde și pe cei plecați, ca și pe elevii și studenții care, din motive evidente, nu lucrează decât, cel mult, temporar. Numărul efectiv al celor care lucrează sau sunt interesați să o facă, așa-numita populație activă, este de doar 290.400 de oameni. Oficial, doar 13.213 dintre aceștia sunt șomeri. Ar însemna că avem 277.000 de ieșeni care lucrează, nu-i așa? Ei bine, nu. Diferența dintre populația activă și șomeri definește populația ocupată civilă, dar aceasta nu este echivalentă cu numărul de salariați, care să contribuie la bugetul sistemului de pensii. Aici intră și lucrătorii pe cont propriu sau lucrătorii familiali neremunerați, adică cei care își lucrează pământul sau își ajută tatăl în atelierul de cizmărie.
Pensionari peste angajați
Numărul efectiv al salariaților, în speță al celor angajați cu contract de muncă, inclusiv lucrătorii sezonieri sau patronii, deci care contribuie efectiv la susținerea sistemului de pensii, abia dacă trece de jumătatea numărului de oameni care reprezintă populația activă. Mai exact, avem 165.000 de angajați, abia 21% din populația județului. În partea cealaltă a balanței se regăsesc 191.122 de pensionari. De multe ori, în raportările oficiale, se spune că numărul pensionarilor din Iași este de 148.750. Este însă o cifră parțială, care îi cuprinde doar pe pensionarii din sistemul de stat, cei plătiți din fondurile bugetului de asigurări sociale. La aceștia se adaugă însă și 22.700 de pensionari din sectorul agricol, care nu au contribuit la bugetul de pensii în timpul vieții active, ca și 19.600 de beneficiari de legi speciale. Pensiile primilor sunt plătite din bugetul de stat, nu din cel al asigurărilor sociale, așa că de multe ori sunt scoși artificial din statistici. Beneficiarii de legi speciale, cum sunt foștii magistrați, polițiști, diplomați sau angajați guvernamentali sunt plătiți parțial din bugetul asigurărilor sociale, iar parțial din bugetul de stat. Una peste alta însă, ei sunt tot pensinoari. Avem deci 11,5 pensionari la fiecare zece angajați, mult peste raportul mediu la nivel național, care este subunitar.
Productivii joacă doar în optimi
De fapt, raportul real este încă și mai dezastruos. La nivelul României, 26% dintre angajați lucrează în sistemul bugetar, deci sunt plătiți tot din fonduri publice. Nu produc nimic pentru economie, în afară de hârtii. Nu că nu ar fi utili, dar în cazul lor nu se poate vorbi de valoare adăugată a muncii, ci doar de consum de resurse financiare. E drept, în Danemarca sau Norvegia, proporția bugetarilor este de peste 35%, dar în Franța e de doar 20%, în Cehia – 18%, iar în Japonia, 8%. Deci, se poate și o administrație mai ieftină pentru stat. În Iași, proporția bugetarilor este încă mai mare decât la nivel național. La fiecare bugetar, există doar 2,37 angajați din sistemul privat. În traducere, proporția bugetarilor este de 29,7% din totalul angajaților. Pe scurt, în tot județul la 914.000 de locuitori, avem doar 116.000 de angajați direct productivi. Tot ce înseamnă pensii, alocații, ajutoare sociale sau salarii pentru bugetari este produs de doar 12,7% din populația județului. Un angajat productiv muncește pentru el, dar ține în spate și alți 7 oameni care nu produc. Credeți că e un sistem care mai poate rezista multă vreme?