Domni de viţă veche. Victor Deleanu, un viticultor gospodar, aşezat la casa sa din Cotnari

Iașul sub lupă

Dacă aşchia nu sare departe de trunchi, nici lăstarul de vie nu se depărtează prea mult de butuc. O demonstrează cuplul Constantin Deleanu – Victor Deleanu (foto), tată şi fiu, cei care au creat la Cotnari cel mai tare brand viticol al Iaşului şi Moldovei. Tatăl s-a consacrat în afacerile cu vinuri după o carieră de 27 de ani la conducerea Companiei Cotnari, specializată în vinurile dulci care au făcut faima regiunii, cum ar fi Grasa sau Tămâioasa, iar fiul vine impetuos din urmă, administrând Casa de Vinuri Cotnari, cea care produce versiunile seci sau demiseci ale soiurilor din regiune. Cum stă bine viticultorului, cei doi îşi petrec cea mai mare parte a timpului în vie, unde mai schimbă câte-un pahar de vorbă.

Constatin Deleanu: Victore, vezi că a venit poştaşul cu un pachet din Dubai, cică iar am câştigat o medalie de aur la nu ştiu ce târg de vinuri.
Victor Deleanu: – Nu e medalie, am verificat eu. E cartea de vizită a unui şeic din Abu Dhabi. Ăştia sunt mai scrupuloşi, ţin la etichetă când e vorba de afaceri.

Să ţină, bravo lor! Dar să fie etichetă de Cotnari, nu de Recaş sau Tohani, ptiu, puşchea pe limbă! Trimite-i în semn de apreciere o budană de Grasă, să aibă şi cămilele lui ce bea, or fi însetate prin pustiurile alea.
Trimit Grasă dulce de-a ta sau sec, de la mine?

Măi Victore, cum să le dai să bea vin dulce în deşert, la patruzeci de grade? Căpiază toţi după două pahare. Trimite-le sec, dar să pună sticlele la rece în oază. Apropo, ai mai făcut inventarul prin crame? Din câte ţin eu minte, aveam vreo 60 de milioane de litri băgate la beci.
Am trimis deja nişte angajaţi să facă o estimare rapidă, aşa, din ochi. Problema e că vreo câţiva au început să vadă dublu după primele numărători şi parcă n-aş pune prea mare preţ pe calculele lor. Dar stăm bine, avem vin să hrănim toată Europa. Ştii la ce mă gândeam, tată? Să ne înfrăţim cu oraşul subteran din Cricova. Mai facem şi noi ceva schimburi culturale, de experienţă, chestii din astea.

Bună idee. Trimite-le un mesaj de genul: Mult e dulce şi frumoasă, Grasa noastră cea gustoasă”… vezi tu, să fie ceva frumos, de suflet.
Pentru că tot vorbeai de Grasă, au venit nişte confirmări oficiale care arată că se menţine drept cel mai bine vândut vin din România. Suntem în top, tată!

Normal, băiete! Ţine minte vorba naşului Ştefan cel Mare: Moldova nu-i a voastră, nici a urmaşilor voştri, da’ vinul de Cotnar al vostru va fi, în veacul vecilor”! Hai noroc şi la mai mare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *